Günther Forst Gasser
"Marele maestru al penelului"
G. Petre, Obiectiv 2005
Expoziții
Lucrările artistului Günther-Forst Gasser se află în muzee, colecții particulare și de stat în Anglia, Canada, Elveția, Franța, Germania, Italia, Japonia, Polonia, România, Rusia, Scoția, Statele Unite ale Americii, Suedia, Ucraina, etc.
Lucrările sale au fost expuse în peste 80 de expoziții internaționale, naționale și locale, dintre care 21 au fost expoziții personale.
"Într-o expoziție doar ochiul avizat poate sesiza impactul natură-suflet. Acasă, așezat pe perete, încet-încet, și o intuiție comună îl va sesiza. Peste doi-trei ani, mergând în Deltă, va recunoaște că Delta lui Gasser este mai frumoasă decât cea adevărată. Pentru că tabloul artistului exprimă realitatea de la care a pornit plus sufletul artistului, care îl va modela pe cel al admiratorului. […] Când el nu va mai fi, picturile sale vor pulsa în generații după generații aceste valori."
Gavilă Rus - jurnalist
Citat din Personala Gasser, Tricolorul 1991
1967-1979
Expoziții la Casa de Cultură (Sulina, România)
1979
Expoziția județeană a Filialei U.A.P. Tulcea (Tulcea, România)
Expoziție internațională de grup (Aalborg, Denemarca)
Expoziție interjudețeană (Constanța, România)
Expoziția de pictură-grafică Grup 3 la Sala Dacia (Tulcea, România)
Salonul de vară (Tulcea, România)
1980
Expoziția județeană a Filialei U.A.P. Tulcea (Tulcea, România)
Expoziția de Grafică (Tulcea, România)
Expoziție personală la Sala Dacia (Tulcea, România)
Expoziție interjudețeană (Constanța, România)
1981
Expoziție județeană (Tulcea, România)
Expoziție de grup (Tulcea, România)
Expoziție de grup De la real la fantastic (Tulcea, România)
Expoziție de artă plastică și fotografică (Tulcea, România)
Expoziția Filialei U.A.P. (Galați, România)
Expoziție personală la Sala Dacia (Tulcea, România)
Expoziție personală la Galeriile de Artă Gasser (Tulcea, România)
1993
Expoziție personală la Casa Cărții (Tulcea, România)
Expoziție personală la Galeriile de Artă Gasser (Tulcea, România)
Expoziția de iarnă (Tulcea, România)
1994
Expoziție personală internațională (Nouget le Rotrou, Franța)
Expoziție la Teatrul Odeon (București, România)
1995
Expoziție personală la Galeriile de Artă Gasser (Tulcea, România)
1996
Expoziție personală la Casa Cărții (Tulcea, România)
1997
Expoziție personală la Consiliului Județean (Tulcea, România)
1998
Expoziție Filialei U.A.P la Galeriile de Artă (Tulcea, România)
Expoziția Taberei de Creație Crivaia 2000 (Reșița, România)
1999
Expoziția Natura statică la Galeriile de Artă (Tulcea, România)
Expoziția de grup Calica 1999 la Casa Cărții (Tulcea, România)
2000
Expoziția Filialei U.A.P la Galeriile de Artă (Tulcea, România)
Expoziția Filialei U.A.P la Galeriile de Artă Ion Andreescu (Buzău, România)
2001
Salonul de toamnă (Tulcea, România)
Expoziția de grup Calica 2001 la Casa Cărții (Tulcea, România)
Tablou Gasser înmânat premierului României, Adrian Năstase, de către Consiliul Județean Tulcea
Tablou Gasser înmânat Prințului Philip de Edinburgh de către Biosfera Rezervației Delta Dunării Tulcea
2002
Expoziție a Filialei U.A.P la Sala Apollo (București, România)
Salonul de toamnă la Galeriile de Artă (Tulcea, România)
2003
Expoziție la Palatul Parlamentului (București, România)
Salonul de Primăvară la Casa Corpului Didactic (Tulcea, România)
Expoziție la Muzeul de Artă (Tulcea, România)
2004
Salonul de primăvară la Galeriile de Artă (Tulcea, România)
Expoziția Donau Fest (Ulm, Germania)
[Gasser] expune lucrări de o valoare autentică, ce dovedesc o stăpînire incontestabilă a penelului şi a universului său propriu. (Citat din Viața ca o lumină, autor George Cușnarencu, Flacăra nr. 19, mai 1981)
Cea de a treia secțiune a expoziție ne oferă satisfacțiile cele mai durabile, prilejuindu-ne întâlnirea cu un Günther Gasser-Forst frământat, zguduit și bântuit de căutările unor noi posibilități de rezolvare artistică, cromatică, a unei noi concepții ideatice. În această secțiune, acordul între rezolvarea cromatică a subiectului, totdeauna imaginat, uneori chiar fantast, și ideea ce stă la baza subiectului însuși, este perfect. (Citat din O reușită expoziție personală, autor N Rusali, Tulcea Culturală 1985)
Condiția sa artistică l-ar defini ca pe un clasic modern.[...] Impresia de seninătate a lucrărilor este dată şi de o anumită poezie a luminii, o lumină de solstițiu, iar măreția naturii este în deplină concordanță cu măreția omului a cărui prezență te lasă să o ghicești peste tot, în toate aspectele prezentate. Nu este însă o pictură numai pentru desfătarea ochilor cu profunde accente decorative, ci o activitate spirituală care se adresează conștiințelor, din această cauză mesajul ei este frumusețe, lumină şi bucurie (Citat din Frumusețe, lumină și bucurie, autor Viorica Herdean, Steaua Roșie 1988)
[…] Dar mai ales bucuria trăită intens prin ardere exprimă tablourile lui Gasser. E bucuria că a aflat acel colț dumnezeiesc al naturii, în elementele căruia își pulverizează ființa. Și, după ce a pulverizat-o, se regăsește în echilibru, în acord deplin cu intuiția idealului dumnezeiesc al lumii, fugit acolo din lumea patimilor mărunte ale cotidianului. Acolo vocea lui se sugrumă, pulsează doar trăirile. De aceea e atâta tăcere în tablouri. Ca într-o rugăciune care se cere spusă în gând, cu voce tare s-ar risipi misterul.
Într-o expoziție doar ochiul avizat poate sesiza impactul natură-suflet. Acasă, așezat pe perete, încet-încet, și o intuiție comună îl va sesiza. Peste doi-trei ani, mergând în Deltă, va recunoaște că Delta lui Gasser este mai frumoasă decât cea adevărată. Pentru că tabloul artistului exprimă realitatea de la care a pornit plus sufletul artistului, care îl va modela pe cel al admiratorului.
Aceasta este doar una din valorile picturilor lui Gasser. Că nu se joacă de-a pictura, vede și nu miop. Că florile sale emană parfum, simte și unul cu mirosul tocit.
Când el nu va mai fi, picturile sale vor pulsa în generații după generații aceste valori. (Citat din Personala Gasser, autor Gavrilă Rus, Tricolorul 1991) Nastratinismul lui Gasser pornește, cum spuneam, din acel mozaic cultural, dens, aici, la gurile Dunării, dar și din substanța artistului, el însuși un hâtru blajin, un Nastratin filozof și generos, calități care, înmănuncheate, fac din vernisajele lui Gasser adevărate sărbători ale artei, ale spiritului.
Expoziția, comentată aici, de la Tulcea, s-a înscris în sfera acestor reușite. (Citat din Nastratinism pictural, autor Grigore Mărășanu, Revista Eco 1991)
Gasser: Am lăsat pensula și am pus mâna pe mistrie, renovând tot ce era o paragină. A durat aproape doi ani. Împrumuturi imense, muncă zi și noapte. Și e gata. La deschidere voi expune chiar și eu. Apoi, sala o vom închiria și altor persoane, pentru a expune pictură, sculptură, alte obiecte de artă, artă vestimentară, etc. Creatorii vor avea ocazia să vândă ce au produs. Vom organiza expoziții și cu participarea artiștilor plastici din alte zone ale țării. Iar iubitorii artelor vor avea posibilitatea să achiziționeze ce doresc prin intermediul nostru. Citat din Prima galerie particulară de artă, autor Emil Avram, Delta, apr 1992
Gasser e un „clasic“. („Să pictezi o miriște de îndată ce fost secerat griul, atunci când, pentru fertilizare, țăranii dau foc paielor rămase.“) Culorile toate fac un incendiu purificator care însă nu-ți sfâșie retina, e o armonie uluitoare, negrul se prelungește tainic în bejuri și ocruri calde, iar toate la un loc parcă se alungesc ca într-un miraj in întinsul limpede al cerului. […] Cheia ieșirii din labirint, cheia mântuirii e culoarea. Gasser nu e însă un colorist și numai atât. La fel e și mult gest și forță și atitudine. Ochiul lui descompune peisajul și-l reface, îi dă și adâncime. […] Și lumina din fiecare pânză ca un cântec molcom al Dobrogei. Ținut pe loc, timpul n-are cum să macine, cele șase luni din viața pictorului se desfac în miliarde și miliarde de secunde prelungindu-se la nesfârșit sub cerul aprins al Dobrogei. (Citat din Un pictor din Tulcea, autor Tudor Dumitru Savu, Tribuna nr.41, oct 1982)
Gasser Günther-Forst e vizibil preocupat de captarea valorilor intrinseci ale materiei. Lemnul gri al unei mori de vânt devine palpabil într-unul din peisaje. O natură moartă aduce în prim-plan trei bostani de toamnă, de culori, desenuri și forme diferite. […]Vegetația arborilor copleșește aceste peisaje remarcabile prin sobrietate și acuratețe, pierdute sub ceruri de margine de lume.
Ne atrag atenția într-o pânză vrejurile firave cu flori abia vizibile ale unui pepene galben, năzuind spre lumină dintr-un sol nisipos. O metaforă definitorie pentru pictura de astăzi și de mâine a lui Gasser Günther-Forst. (Citat din Un pictor al spațiului dobrogean, Dumitru Mureșan, Vatra 1989)
Expoziții Postume
2005
Expoziția In Memoriam la Casa Cărții (Tulcea, România)
Expoziția Alternative II: In Memoriam Gasser Günther Forst (Tulcea, România)
2007
Expoziția Peisajul Industrial la Muzeul de Artă (Tulcea, România)
2013
Expoziția Peisaje dobrogene la Casa Avramide (Tulcea, România)
2019
Expoziție la Câmpul Românesc cu lucrări din colecția prof. Maria Dincov (Hamilton, Canada)
2024
Expoziție Omagială Gasser la Casa Avramide (Tulcea, România)
Lumea lui Gasser Günther Forst este lumea noastră în culorile ei calde: verdele dulce, difuz, calmant, ocrurile binefăcătoare, cu ambrele foarte puternice, scoțând în relief lumina locurilor în care viețuim. (Citat din Lumea lui Gasser, autor Aurel Munteanu, Delta, oct 1982)
Gasser este, incontestabil, o sensibilitate dotată cu spirit de observație şi subtilitate, dar buna cunoaștere a meseriei îI ajută să rămână totdeauna în limitele adevăratei picturi, refuzând facilitatea și senzualismul elementar, atât de păgubitor într-o relație panteistă de acest fel. […]Cu simpla şi atât de complicata condiție a prezenței talentului, în cazul lui Günther Gasser-Frost îndeplinită cu brio, adevăr cu atât mai evident când ne raportăm la repertoriu, predestinat efectelor senzuale dar în permanență cenzurat și menținut în zona picturalității prin inteligența și discernământul artistului. (Citat din Galeriile Municipiului, autor Virgil Mocanu, România Literară 1988)
Carieră profesorală și profesională
1965
Absolvent al Universității de Arte din cadrul Universității de Vest – clasa prof. Ion Șulea-Gorj, prof. Aurel Răileanu și prof. Victor Gaga (Timișoara, România)
1965-1966
Profesor de desen la Școala generală Lunca (Tulcea, România)
1967-1970
Profesor de desen, cu grad definitiv la Casa de Cultură din Sulina (Tulcea, România)
1970-1975
Tehnician principal la Întreprinderea de Reparații Nave și Utilaje (Tulcea, România)
1970-1975
Profesor de desen tehnic la Liceul Tehnologic Henri Coandă (Tulcea, România)
1975-1977
Proiectant în construcții industriale la Trustul de Construcții Industriale (Tulcea, România)
1979-1985
Specialist la Centrul de Îndrumare a Creației Populare și Mișcării Artistice de Masă (Tulcea, România)
1985-1992
Pictor liber-profesionist
1992-1997
Galeriile de Artă Gasser: deschide prima galerie particulară de artă postdecembristă din România (Tulcea, România)
1998-2000
Profesor de pictură și modelaj la Liceul de Artă George Georgescu (Tulcea, România)
1999-2003
Profesor de desen și educație plastică la Școala Alexandru Ciucurencu (Tulcea, România)
2003-2004
Profesor de desen la Liceul Tehnologic Henri Coandă (Tulcea, România)