In Memoriam
Günther Forst Gasser "Un om cu culoare în tablouri, în povestiri, în glume, în mâni, în ochi, în suflet"
Profesorul Gasser
Fragmente din interviu, 2024
Un domn impozant prin statură, cu părul mereu răvășit, cu o barbă atemporală, cu privirea caldă, care vorbea puțin și destul de încet.
Avea un alt set de metode didactice față de ceilalți profesori, o altă logică a demersului educativ, nimic nu era previzibil și tot timpul știam că va apărea ceva nou, neașteptat.
Dacă era vreun copil mai năstrușnic în clasă, se așeza în bancă, lângă el. Nu-i spunea nimic. Doar își lua o coală de hârtie și desena. La început, copilul stătea mai distanțat, privind pe furiș liniile ciudate, trasate pe hârtie lent, leneș sau rapid, nervos. În cele din urmă se apropia din ce în ce mai mult și se uita fascinat la formele care se coagulau. Așa prinde rădăcini admirația și ea este izvorul respectului. Copilul acela nu mai deranja niciodată ora.
Nu stătea în cancelarie. Dacă doreai să îl cauți, îl găseai prin sălile de clasă. Și, lucru mai puțin obișnuit în acea vreme, venea rar în clasă cu catalogul – însemnul puterii didactice absolute, probatorul valorii fiecărui copil și spaima elevilor.
Acum aș spune: vă rog, nu furnizați oameni competenți și empatici drept exemple etalon pentru copii! Este foarte abrupt să treci de la un “Gasser” la un alt profesor.
Nu pot spune că am învățat să desenez sau să pictez, nu pot spune că am învățat să identific și să numesc stiluri și tehnici, dar ce am învățat, în mod sigur, este să apreciez când am în fața mea un om dedicat profesiei, am învățat că unii oameni au șansa să facă în viață cea ce le place și, mai mult decât orice, am învățat că încrederea de sine nu este un profil cognitiv exersat, ci o natură pe care vrei să o trăiesti cât mai mult, deplin.
E foarte rar să ți se acorde șansa să sapi în trecut și să-ți dai seama UNDE și CÂND ai găsit fundamentele personalității care te definesc azi. Vă multumesc, Domnule Profesor!
Fragmente din interviu, 2024
Împletea cu mare artă modelul patern cu cel pedagogic, iar noi, elevii – copiii lui de la școală, simțeam că eram importanți pentru el. Se cobora deseori la nivelul nostru și devenea, pentru câteva clipe, copil alături de noi. În spatele omului aparent sobru se ascundea un om blând, năstrușnic și dornic să simțim, înțelegem tainele picturii.
În procesul creației se înțelegea că trebuia sa fii deconectat de toate celelalte surse de perturbatoare; concentrarea și bucuria de a te manifesta artistic trebuiau să fie prezente, iar asta să ți se citească prin produsul final și pe chip.
Nimic nu era forțat, totul era natural, spontan, învățai de plăcere – asta se numește tact pedagogic. Și... când predai cu sufletul se simte, îți rămâne acolo în suflet, când predai mecanic, se șterge. Profesorul Gasser își dirija elevii cu sufletul și cu penelul.
Nu oricine e însemnat de sus pentru meseria pe care o are; toți ne-am dori să profesăm în meseria potrivită sufletului și capacitaților noastre, dar nevoia zilnică ne împinge și pe alte sectoare. Profesorul Gasser era omul potrivit la locul potrivit și mai avea ceva, îmbina atât de frumos pedagogia cu sufletul artistic.
Mulțumesc, domnule profesor! Mă înclin!
Fragmente din In Memoriam Gasser Günther, 2006
Greu de exprimat bucuria și elevaţia discipolului faţă de maestru. Miracol al fiinţei mele, atunci când, la Sulina, desăvârșita fiinţă a d-lui Gasser s-a aplecat asupra adolescentului care eram, descoperindu-mi forţa, energia și dorinţa de a percepe altcumva peisajul. M-a învăţat să pictez „marine", ca un botez invers.
Atunci dl. Gasser a făcut TOTUL, plămădindu-mi sufletul, simțirea și viziunea plastic. Admirația mea pentru primul meu maestru am păstrat-o în tot restul vieţii.
Minunatule Domn într-ale frumuseţii, îţi rămân profund dator...
Fragmente din interviu, 2024
Există un exercițiu de pictură din Delta Dunării de care îmi amintesc, în care ne-a pus să ne transpunem în peisaj. Mi s-a părut foarte frumos exercițiul de a te imagina acolo, mirosind florile din jur și simțind vântul care iți mângâie obrajii.
Lucrul care m-a marcat și pe care l-am aplicat în munca mea artistică ulterioară a fost să mă raportez la imaginație din altă perspectivă: nu doar folosind un singur simț, ci mai degrabă ca o experiență imersivă.
Pentru mine Gasser a reprezentat o personalitate, un ambasador al orașului Tulcea, al cărui nume îl vom vedea peste ani scris pe străzi sau pe clădiri în semn de apreciere.
Fragmente din interviu, 2024
La desen aveam un profesor de modă veche. Când se apropiau orele sale toți intrau în frisoane de ziceai că urma să ne întâlnim cu Hannibal Lecter. Am rămas corigent, era să rămân și repetent. Pe acest fond vine noul profesor, Günther Gasser. De cum a deschis gura și ne-a spus, zâmbind “Bună ziua” ni s-a părut că a venit din rai! Vorba blândă, apropierea de elev, empatia, condescendenta ne-au cucerit. Avea stil!
Gasser pictând în Franța
Fragmente din In Memoriam, 2006 și Alternative 2 pentru Gasser – ziarul Acum, 2005
Era primul profesor de până atunci care ne considera colegi și nu învățăcei, primul profesor în atelierul căruia nu se pictau decât corpul uman și peisaje.
Nu era oră la care să nu sublinieze că cea mai importantă este lumina și insista foarte mult să respectăm paleta. Ne ajuta foarte mult, din punct de vedere al persoanei individuale – dacă cineva nu avea mâncare sau altceva...oferea cu generozitate. Insista foarte mult să pictăm în natură și când era frumos, ieșeam să lucrăm pe terasa Palatului Copiilor.
Astfel, sunt mândră să subliniez în numele colectivului din care am făcut odinioară parte următoarele:”…era un om dârz, riguros, generos și exigent.”
Omul Gasser
Liber
Fragmente din Gasser Günther Forst – ziarul Acum, 2004
Artist până în măduva oaselor, Gasser, cum era numit de toată lumea (multă!) care îl cunoștea, n-avea nimic în comun cu normele impuse de oameni și sisteme, nici cu bagatelizantele convenții, barba lui inconfundabilă și vorba bărbătească, mereu prietenoasă, fiind simbolurile unei libertăți asumate de-a curmezișul acestei lumi, invidiate și de neatins pentru oamenii din blocuri.
Nu știai niciodată când dispare și când apare Gasser. Era însă, întotdeauna, o mare bucurie să-l întâlnești!
Fragmente din interviu, feb 2024
Ce prețuia Gasser cel mai mult, mă întrebi iar în mintea mea, răspunsul irumpe fără ezitare: LIBERTATEA! Gasser a privit viața dincolo de convenții, regulamente, ordonări legale, a trăit așa cum a vrut sufletul lui de artist. Îi displăceau aroganța și oamenii satisfăcuți de ei înșiși.
Inteligent și cultivat, carismatic, talentat peste măsura era, în același timp, de o nobilă și cuceritoare modestie. Vorbea de la egal la egal cu lipovenii bărboși pe care îi iubea. Iubea salcia scorburoasă, despicată de fulger; iubea caii sălbatici din pădurea Letea; iubea viața cu deșertăciunile ei cu tot! Deviza lui Gasser în viață? “Lasă-mi, lume, caii liberi!”
Sincer
În prezenţa Maestrului toată lumea era dominată de un alt soi de sentiment: o stare de graţie indusă de vecinătatea unui spiritus rector ce iradia detașare faţă de cele lumești și disponibilitate infinită faţă de semeni.
Maestrul a fost o existenţă damnată, saturniană, un demolator al aparenţelor, mediocrităților, un vizionar al cauzelor dinainte pierdute. O sensibilitate rară, o acuitate exemplară la autentic, la necontrafăcut. Nu suporta poltroneria, jocul la două capete, meschinaria, fanfaronada, laşitatea, prostul gust.
Maestrul îmi apărea cu totul altfel: de o sinceritate brutală, refractar şi nepăsător faţă de lipsuri, faţă de grijile cotidiene. Trăia departe de gestica trivială, măruntă a cotidianului domestic. Nu-i trezeau atenţia fracurile, bagatelele, hohotele sale de râs făcându-se auzite numai dacă erau aduse în discuție "personalităţile de vază", evenimentele "măreţe”, solemne, oficioase, care i se păreau de un comic monstruos, Gogolian. Era un om al contestaţiei, al refuzului. Şi dispariția lui a fost tot un fel de refuz. Când murim, nu refuzăm, oare, întregul cotidian anost, lânced, mediocru, insuportabil? Și încă cu multă vehemență?
Fragmente din Personalități Tulcene, Iosif Colcer, 2011
Purta, printre toți cei care l-au cunoscut îndeaproape, un fel de nimb al sfințeniei dovedit în fiecare clipă prin felul în care își ducea Crucea neliniștilor (era om și el ca oricare altul), prin sinceritatea și simplitatea cu care știa să aducă și să răspândească voia-bună și desăvârșita armonie în juru-i. Îi erau străine ura, îngâmfarea, invidia, lăcomia. La el găsea oricine și oricând un sfat prietenesc, un ajutor dezinteresat. Avea harul de a vedea la toți oamenii întâlniți în cale în primul rând latura bună a sufletelor lor.
Fragmente din In Memoriam Gasser Günther, 2006
Era plin de umor, era un tip bătăios, pentru mine a fost unul din cei mai buni prieteni din tagma noastră. Și nu știu dacă o să mai am vreunul asemănător lui, fiindcă era sincer, foarte curat la suflet, neavând niciun soi de invidie. Asta am apreciat la el: a fost un spirit și liber și curat, nu l-am văzut să fie invidios pe cineva. Uite, a trecut atâta timp și vă spun că de asta l-am iubit, pentru că avea sufletul curat.
Fragmente din Tulcea culturală între 1949-1989: Oameni și evenimente, Aurel Ifrim, 2013
Succesul i-a scos la vedere tezaurul nevăzut: generozitatea, sensibilitatea duioasă, amiciţia înnăscută, voioşia plină de umor, ironia inteligentă, chiar dacă uneori cam ascuţită. Ceea ce, să recunoaştem, îl făcea şi mai preţios, fiindcă oamenii care îşi permit să fie sinceri cu semenii lor, riscând astfel, antipatii, pe care le suportă ulterior cu stoicism, sunt rari.
Mărinimos
Fragmente din In Memoriam Gasser Günther, 2006
Altruist cu el însuşi, dar mai ales cu cei din jur, n-a reuşit să strângă averi în anii postceauşişti, aşa cum a fost cazul multor harpagoni ai tranziţiei. A suportat însă cu seninătate această stare de lucruri, considerând că este cu mult mai important să-şi adune prin inspirație, talent şi muncă, mici comori materiale numite tablouri iar, graţie altruismului ce-l caracteriza, o comoară mai mare şi veşnică, acolo sus, în împărăţia luminii. Suferinţa, uneori acută, nu l-a împiedicat să muncească până aproape în ultima clipă. S-a strămutat spre cele veşnice în plină lună a lui cuptor, lăsând un gol imens în sufletele celor care l-au cunoscut și multe lacrimi de regret.
Fragmente din In Memoriam Gasser Günther, 2006
Ajuta pe oricine aflat la ananghie, pe mine ajutându-mă, dezinteresat, în perioadele de restriște. Te simțea imediat, adică nu trebuia să vin, să deschid gura, să spun: “Gasser, îmi trebuie cutare... “, el intuia imediat de ce aveam nevoie și îmi sărea în ajutor fără prea multă vorbă.
Fragmente din In Memoriam Gasser Günther, 2006
Mărinimia nu poate fi gratuită decât la spiritele superioare, ea nefiind un dar al sufletelor mici, neîncăpătoare pentru exigențele ei, presupunând însă tot ce găsim mai greu astăzi ca și odininoară: curaj, încredere, bucurie și răbdare. Un spirit superior, un asemenea mărinimos a fost pictorul drag inimii mele, GASSER GÜNTHER FORST, pentru prieteni Geo sau Neamțu’…
Așadar, cred că e evident faptul că sufletul său, de o mare puritate, farmecul unic, talentul, sensibilitatea și umorul lui Geo au fost repere pline de forță care se mențin și astăzi în memoria rudelor, prietenilor, cunoscuților și admiratorilor săi.
Iubit de toți
Fragmente din interviu, 2024
Am întâlnit un om simplu. Un om cu culoare în tablouri, în povestiri, în glume, în mâini, în ochi, în suflet.
În casa lui Gasser, m-am simțit ca acasă la bunicul meu. Arăta la fel, povestea cu tot atâta pasiune despre baltă, deltă, stuf și canale ca și el. Părea că ne cunoșteam de o mie de ani. Eu, copil al deltei, el – pictorul ei.
Fragmente din In Memoriam Gasser Günther, 2006
A ne aminti despre Gasser nu reprezintă numai un act emoțional personal sau colectiv, ci și o datorie. De ce “amintire”? Simplu: pentru că “permanența” îi este oricum asigurată.
Surâsul și trăsăturile sale inconfundabile ne sunt încă vii, precum și opera sa. Nici omul și, cu atât mai puțin gândurile și ideil sale, nu s-ar întrupa în lipsa operei sale, operă ce înmagazinează, valorifică și exprimă universul său ideatic.
Omul Gasser Günther Forst a fost admirat de unii fără să-i fi cunoscut opera, de alții fără să-l fi înțeles în toată sensibilitatea și profunzimea sa, dar indubitabil e faptul că a fost iubit deopotrivă de toți.
Fragmente din Personalități Tulcene, Iosif Colcer, 2011
Am scris și eu un “remember” pe care l-am intitulat “Günther, un prieten adevărat.” Nu știu cum se face că valoarea reală a oamenilor care au aparținut cu adevărat nobilimii de spirit și care au trăit până mai ieri printre noi, ni se dezvăluie pe deplin abia după trecerea lor dincolo de hotarele existenței fizice. În cazul lui Gasser, îndepărtarea lui în timp, pe căile veșniciei, în loc să-i estompeze contururile personalității, i se reliefează mai pregnant, aduncându-ni-l în amintire, parcă mai viu decât oricând.
Interviu, 2024
Exista un munte imens, mai mare decât cel al Măcinului, copleșitor, dar doar cei hărăziți îl puteau afla, întâlni și vedea. A mai fost și o apă- ca o viață de om, născută pe alte meleaguri decât cele tulcene care, în curgerea ei crescătoare și evolutivă, atunci când albia era la apogeu, a întâlnit muntele acela fantastic. Iar apa aia a îmbrătișat muntele (nici vorbă să încerce să-l străpungă) și albia ei a urmat cursul definit de formidabilul munte. Acel munte fenomenal se numea Gasser!
Tatăl Gasser
interviu 2024
Am multe amintiri preferate cu tata, dar cele mai dragi îmi sunt verile de la Tudor Vladimirescu, când mergeam zilnic cu el și cu cei doi căței la înot în Dunăre. După înot, tata picta, iar eu mă ocupam de florile din grădină sau alergam după pisici. Nu îmi aduc aminte conversații, dar țin minte senzația de liniște și pace pe care o aveam în prezența lui, datorată, fără îndoială, și frumuseții naturii care ne înconjura. Astăzi, mă simt ca acasă doar lângă apă și în natură.
Când eram copil, nu mă interesa că tata era cunoscut de toată lumea. Acum, ca adult, realizez că tata a fost și va fi o personalitate deosebită în contextul cultural-artistic românesc. De aceea, sperăm ca acest website realizat de Asociația Culturală Gasser, cu sprijinul mamei mele, Maria Chiriță și al web designer-ului Torsten Christensen, să fie o platformă de cercetare și de promovare a acestui maestru al penelului.
